Francezii fac totul ca la carte! Cluburile și-au prezentat bugetele înaintea sezonului. Suma impresionantă pe care o cheltuie PSG și în acest an. Aproape 80 de milioane de euro puse la bătaie de cele 14 echipe

Redactor:
Marius Hutu

  • Publicat:
  • Actualizat:

Așa cum se obișnuiește pe la francezi înaintea startului unui sezon, cluburile își prezintă bugetul cu care intră în competiție. La masculin, cele 14 cubluri din prima ligă pun la bătaie nu mai puțin de 78,1 milioane de euro, în principiu cam de vreo 3-4 ori mai mulți bani decât Liga Zimbrilor. Salariu mediu brut în Franța este de 7.133 de euro.

Și în sezonul 2019-2020, PSG este cel mai bogat club din Franța, dar și în Europa, cu un buget de 17,452.000 milioane de euro. Cea mai spectaculoasă creștere a întregistrat-o Pays d”Aix Université Club. Cu 7,45 milioane de euro s-a apropiat de cheltuielile celor de la Montpellier și Nantes. St. Raphael, echipa antrenată de românul Rareș Fortuneanu are al 8-lea buget ca valoare din Franța.

Bugetele echipelor din prima ligă franceză (cifrele sunt exprimate prin milioane de euro):

  • Paris Saint-Germain                              17,452
  • Montpellier Handball                                8,237
  • HBC Nantes                                             7,837
  • Pays d”Aix Université Club                       7,456
  • USAM Nîmes Gard                                  4,623
  • Chambéry Savoie Mt-Blanc Handball      4,598
  • Dunkerque Handball Grand Littoral         4,319
  • Saint-Raphaël Var Handball                    4,281
  • Tremblay-en-France                                3,771
  • Fenix Toulouse                                        3,644
  • Chartres Métropole Handball                  3,500
  • US Créteil                                                3,160
  • US Ivry                                                     2,733
  • Istres Provence Handball                         2,488

Bugetul total al cluburilor este de 78,101 milioane de euro. 54,4% din sumă provine din diverse parteneriate, sponsorizări, 24,3% reprezintă subvenții publice, 11,1% sunt venituri estimate din bilete, iar 4,2% – drepturi TV. Restul de 6% reprezintă alte surse de finanțare.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau la bloc
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau la bloc
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×